dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "profesori "

Au fost momente emoționante în curtea unei unități de învățământ private din Constanța. Astăzi, școala a împlinit 14 ani de când a primit acreditarea națională din partea Ministerului Educației. Astfel, elevii au pregătit mai multe surprize pentru părinți, dar și profesori. De la mic la mare, copiii au recitat poezii, au cântat melodii atât în limba română și engleză, cât și în limba turcă. De asemenea, de la eveniment nu au lipsit nici momentele de dans.

Avem profesori însă nu și suficiente posturi. Puțin peste 3.160 de locuri sunt disponibile. Numărul este unul mic, spun candidații. Și asta pentru că într-o singură zi, sute de viitori dascăli își depun dosarul pentru titularizare, iar multe catedre nu sunt complete. De exemplu, o singură persoană poate să ia orele chiar și din patru sau cinci unități de învățământ pentru a avea o normă întreagă. Zilele acestea, aspiranții la un post în învățământ se înscriu la examen.

Testele de salivă nu trebuie să dispară din școli. Este părerea celor mai mulți dintre profesori, elevi și părinți care spun că sunt instrumente utile în combaterea noului coronavirus în unitățile de învățământ. Asta după ce, Raed Arafat a anunțat că testele de salivă nu vor mai fi distribuite în școli pentru că achiziția acestora a fost contestată.

A fost o perioadă haotică din care nu au înțeles mai nimic. Este părerea mai multor tineri constănțeni, dar și a unor profesori. Orele care s-au desfășurat ba fizic, ba online nu au făcut altceva decât să-i bulverseze și mai tare. Asociațiile de Elevi spun că procesul de învățare a fost îngreunat și din cauza lipsei dispozitivelor. Aceștia susțin că sunt mulți copii, în special cei din mediul rural, care nu au avut de pe ce să studieze. Alte probleme cu care s-au confruntat elevii în anul școlar anterior au fost decontarea navetei și acordarea de burse.

Pentru siguranța tuturor elevilor și a cadrelor didactice, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat utilizarea testelor rapide efectuate din probă de salivă. Acestea vor putea fi folosite în instituțiile de învățământ pentru a monitoriza cazurile de infectare cu virusul SARS-CoV-2. Peste 70 de milioane de astfel de teste vor fi achiziționate, urmând să fie distribuite apoi în școli și licee. Tinerii vor putea fi testați de două ori pe săptămână.

Starea de bine a profesorilor se reflectă în rezultatele elevilor. Așadar, este nevoie de cadre didactice relaxate la catedră. Dascălii constănțeni au participat la un training gratuit, unde au învățat diferite metode prin care să își gestioneze emoțiile în fața clasei. Programul s-a desfășurat în mai multe orașe din țară, inclusiv la Constanța.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233